Liga I“ U “  Olimpia Cluj  în pregătiri pentru Champions League

iulie 15, 2019
  • Reunire cu lotul complet

Reunirea lotului în acest nou sezon de Champions League a început devreme, 1 Iulie însemnând data reluării antrenamentelor la Cluj Napoca. Noutățile lotului, așa cum deja au fost anunțate pe pagina de facebook, sunt  Andrea Voicu și Maria Ficzay, reveniri așteptate de clubul nostru, dar trebuie să remarcăm  și acceptul Mirelei Ganea( Pop) de a continua și în acest sezon  alături de noi, după evoluțiile foarte bune din campionat.

La capitolul plecări, se știe deja despre încheierea colaborării cu Selena Babb și Cristina Carp, jucătoare care nu au mai evoluat nici în ultimele partide de play off, iar despărțirea de Maria Neacșu a venit oarecum firesc, jucătoarea și clubul având obiective diferite.

Cu toate că prima parte a pregătirilor este destinată jocurilor din Champions League, la reunire s-au prezentat și jucătoarele tinere, remarcate în partidele de campionat și  la turneul final al Campionatului Național de Junioare. Este vorba de Sonia Bumbar, care va a vea drept de joc la prima echipă doar în anul 2020, dar și de Adina Borodi și Cristina Botojel. Deși nu au drept de joc în Champions League, ele reprezintă certitudini pentru ediția de campionat 2019-2020.

Întrebat despre lotul pentru Champions League și despre obiectivele echipei în acest sezon European, Președintele Executiv al clubului, domnul Alin Cioban a declarat :

“ Nu cred că o să mai anunțăm și alte jucătoare până la startul grupelor din Champions League, dar asta depinde de evaluările antrenorilor după primul cantonament. Dacă ei consideră necesar, suntem pregătiți să mai aducem jucătoare. Anul acesta avem o altă strategie și vrem să dăm încredere jucătorelor tinere care ne-au ajutat în campionat. Dacă reșim să câștigăm grupa de calificare, atunci pentru fazele următoare, cu siguranță ne vom mai întări.

Deși am avut de curând ședința Consiliului Director, nu am discutat despre un obiectiv clar, doarece este evidentă tinerețea lotului. Cu toate acestea, faptul că ne dorim să câștigăm grupa, este ceva firesc pentru clubul nostru.”

  • Primul cantonament, revenirea la Ocna Șugatag.

Marile performante ale clubului nostru sunt legate de Ocna Șugatag. Acolo am avut primele cantonamente după înființarea clubului, iar mediul este unul familiar. Antrenamentele vor contina până în data de 18 Iulie când echipa se va întoarce la Cluj Napoca. Acolo se va definitiva lotul de 18 jucătoare  care vor aborda Champions League. Al doilea stagiu de pregătire ce va  debuta în 23 Iulie va include și câteva partide amicale,  prima cu Heniu Prundu Bârgăului și apoi în Ungaria cu partenerii noștri traditionali de la Diosgyori VTK.

 

  • Champions League

Surpiza organizării turneului din Muntenegru reprezintă locația aleasă. Deși echipa gazdă, FK Breznica, are sediul în Pljevlja, o mică localitate în inima munților, turneul se va desfășura în vestul țării cu locația pentru cazare în Podgorica, la Centre Ville Hotel & Experience, iar partidele se vor disputa pe stadioanele  din Niksic și Budva.

Foto:  Centre Ville Hotel & Experience

 

Programul complet și datele exacte pentru partide sunt prezentate în formatul de mai jos :

Nr partida Data Ora  locala Stadion Echipe
1 07/08/2019 17:30 City Stadium Niksic
(Niksic)
“U”Olimpia Cluj – KFF Mitrovica
2 07/08/2019 20:00 Pod Malim brdom
(Budva)
FK Breznica Pljevlja – FC NSA Sofia
3 10/08/2019 18:00 Pod Malim brdom
(Budva)
“U” Olimpia Cluj – FK Breznica Pljevlja
4 10/08/2019 17:30 City Stadium Niksic
(Niksic)
FC NSA Sofia – KFF Mitrovica
5 13/08/2019 17:30 Pod Malim brdom
(Budva)
FC NSA Sofia – “U” Olimpia Cluj
6 13/08/2019 17:30 City Stadium Niksic
(Niksic)
KFF Mitrovica – FK Breznica Pljevlja

 

  • Arbitre din Croația, Belgia și Estonia

Informațiile despre turneu sunt completate cu brigada de arbitre și avem în acest an delegări din Croația, Belgia și Estonia. De asemenea, observatoare de arbitrii vor fi două foste arbitre din Suedia si Cipru.

Oficial, site-ul UEFA ne comunică astfel :

Referee Budimir Vesna Croatia
Referee De Cremer Viki Belgium
Referee Turi Reelika Estonia
Referee assistant Delcroix Joline Belgium
Referee assistant Kaivoja Karolin Estonia
Referee assistant Vidovic Volenik Barbara Croatia
Local Referee Assistant Obradović Nikoleta Montenegro
Local 4th Official Pejkovic Jelena Croatia
Referee Observer Jonsson Ingrid Sweden
Referee Observer Karagiorgi Sofia Cyprus
  • Felicitari

Nu putem încheia articolul fără să amintim de fetele noatre care au încheiat un ciclu școlar și așteaptă acum următorii pași spre viitor .

Este vorba de Beatrice Tărășilă și Cristina Carp care au terminat studiile universitare la Facultatea de  Educatie Fizică și Sport, respectiv Studii de Securitate  din cadrul UBB Cluj, dar și de Oana Negrea, Melinda Nagy si Daiana Muresan care au luat fără emoții Examenul de Bacalaureat .

Felicitari maxime si mult succes in continuare  !

 

© 2018 | AFC Universitatea Olimpia Cluj | Toate drepturile rezervate.