Liga ILa mulți ani fetelor !

martie 8, 2020

E martie și fotbalul feminin așteaptă debutul returului de campionat, echipele fiind pregătite cu noi ambiții de a urca în ierarhia clasamentelor, pentru a-și consolida pozițiile sau pentru a-și  prezenta noile achiziții. Orice întârziere determină tensiune și de aceea percepem ceva mai greu modificările  în programarea stagiilor echipelor reprezentative sau  solicitări de amânare din diferite motive acoperite perfect de regulament.

Dar este martie și trecem ușor peste tensiuni deoarece sărbătorim, cum este și firesc ziua lor, a celor care ne fac fericiți, etapă de etapă, iar  când pui pasiune în a juca fotbal și mai ales fotbal feminin, scorul nu contează, se contabilizează doar în clasamente, care peste ani și ani se vor uita. Rămâne doar bucuria de a face ce-ți place și pasiunea de a practica un sport care te va urmări de-a lungul timpului.

La mulți ani, fetelor ! La mulți  ani, celor mici și deopotrivă celor mari !

 

Trec anii și e mai dificil să vorbim de cele mari și cele mici pentru că în timp devin cu toate mari,  dar nu avem cum să nu ne gândim la Ioana, Teodora, Mihaela, Andreea, Mimi și Sara care sunt în cantonament cu Echipa Națională de Senioare în Turcia, la Mara, Melinda și Lavinia care ne susțin  necondiționat  aici la Cluj, dar și la fetele noastre care acum descoperă  culturile altor țări: Oana, Cristina, Adina, Ștefania, Cosmina, Corina sau Raluca și sigur, am mai putea continua cu nume care ne-au bucurat de-a lungul existenței noastre.

 

La mulți ani, fetelor si să vă împliniți visele !

Cei rămași acasă la Cluj care  nu au avut parte de timpul frumos și soarele Mediteranei, au sărbătorit ziua de 8 Martie, asa cum era si firesc, cu fotbal …
Așa că, sâmbătă, cu mic cu mare, am jucat fotbal la baza Sportivă Unirea din Mănăștur.

Mai întâi au evoluat în fața familiilor și a spectatorilor junioarele U17 și U15, apoi cele U13, iar  la finalul evenimentului am avut echipe mixte, toate fetele au evoluat împreună indiferent de vârstă și s-a bucurat de fotbal. Am avut și oaspeți din Alba, Botoșani, Oradea sau Mureș care au venit pentru prima dată cu fetițele la un eveniment de acest gen, însă toata lumea s-a distrat,s-a bucurat de compania celorlalți, de flori și de ciocolată, de faptul că ploaia s-a oprit pe toată durata partidelor și de multe goluri, care mai de care mai frumoase.

Și ca ziua să fie  una specială, am făcut și o incursiune la Cluj Arena. Meciul băieților de Liga 2 a fost prefațat de prezentarea jucătoarelor clubului “U” Olimpia Cluj. Cele mici au însoțit  jucătorii pe teren, iar cele puțin mai mari, au prezentat galeriei și spectatorilor, titlurile obținute la senioare și la junioare U15. Florile și apaluzele spectatorilor au răsplătit munca lor, astaff-ului și pasiunea fetelor față de acest sport.

La mulți ani, fetelor și multe succese în viitor !

Am vorbit de 8 Martie, de faptul că sărbătorim domnișoarele, dar puțini știu însă că ziua de 8 Martie este sărbătorită în România ca zi internațională a femeii doar după Revoluția din 1989. Până în decembrie 1989 se vorbea de ziua mamei, prilej cu care se organizau spectacole dedicate mamelor. După Revoluția din 1989, sintagma ziua mamei este înlocuită cu ziua femeii.

Tradiționaliști fiind din fire, cu emoție și respect, venerăm alături de toate sportivele noastre,  fiecare mamă care ne-a umplut inimile de bucurie.

La multi ani, mămicilor ! Multumim pentru faptul ca ați reușit să treceți peste prejudecăti și ați ales alături de fiicele voastre,  fotbalul ca destin !

Nu în ultimul rând, ne gândim în această zi de primăvară la toate colegele fetelor noastre și la toate sportivele, indiferent de clubul de unde provin și de locul unde au ales să joace fotbal.

Respectăm pasiunea voastră și vă urăm cu sinceritate succes, indiferent de cluburile care v-au transmis pasiunea pentru fotbal sau de orașele de care sunteți așa mândre,  la Timișoara, Odorheiu Secuiesc, Galați, Craiova sau  Targoviște, la Arad, Constanța, Bucuresti sau Baia Mare și în orice altă localitate în care fotbalul feminin este prețuit.

 

La mulți ani, fetelor ! Să aveți multe primăveri frumoase, să vă bucurați de fotbal !

 

Foto : Dan Bodea și Gábor István

© 2018 | AFC Universitatea Olimpia Cluj | Toate drepturile rezervate.