Liga IGood luck, Oana Negrea !

septembrie 28, 2019

Astăzi, 28 Septembrie, este ziua ei de naștere. Pentru felicitări, degeaba o cautăm pe Oana în lista “ olimpicelor “ pentru partida de la Galați, deoarece acum răspunde doar la mesaje … Majoritatea în limba română, dar în curând tot mai multe vor fi și în limba engleză …
Spunem asta, deoarece Oana a lăsat în această toamnă urbea de pe Someș și a ales Tamisa, Londra, Anglia ….
Mai exact, a ales o carieră dedicată studiului universitar fiind acceptată de facultatea Brunel University din Londra .

“ Am aplicat pentru această facultate, mi-am prezentat CV- ul, o scrisoare motivațională, o recomandare de la un profesor și foaia matricolă. După câteva luni mi-au făcut oferta de studiu și am acceptat-o, însă tot atunci mi-au spus ce criterii trebuie să îndeplinesc pentru a putea începe studiile acolo. Între timp, am trimis și diploma de bacalaureat și, vinery, 13 Septembrie, am avut examenul de limba angleză pe care l-am trecut cu brio și astfel, am îndeplinit condițiile cursului BSc Sport, Health and Exercise Science”, mărturisea Oana imediat dupa examenul de limba engleză ….

 


Am căutat-o și noi pentru felicitările de rigoare și am profitat de răgazul oferit de pauza competițională pentru a o “sâcâi” puțin cu întrebările :
Rep. Cum vezi cariera ta după terminarea facultății ?
Oana Negrea: După facultate cred ca voi mai rămâne, sau cel puțin în acest moment spun că mi-ar plăcea să mai rămân ceva timp în Londra pentru a căpăta experiență în domeniu, dar îmi doresc să mă întorc înapoi în România să continui acolo.
Rep. Despre fotbal ? Vei contiuna să și joci ?
Oana Negrea: Da, cu siguranță voi mai juca fotbal, nu știu la ce nivel, probabil aici la facultate, dar nu voi renunța așa ușor. Sunt sigură că pot alterna între facultate și performanță, cu toate că știu că va fi greu…..
Un mesaj colegelor tale ?
Oana Negrea: Mesajul meu pentru fetele de la Cluj este să fie puternice și să creadă în ele, că orice e posibil. Le urez multă baftă în tot ceea ce fac și sper să ne revedem curând. Deja îmi e dor de ele….


Rep. Despre Cluj ?
Oana Negrea : Clujul a fost a doua casă pentru mine și sunt sigură că sunt binevenită acolo oricând, până la urmă niciodată nu știi ce îți rezerva viața….

 

Multumim Oana pentru tot ce ai făcut pentru clubul Universitatea Olimpia Cluj, pentru efortul tău de zi cu zi și dorim oficial să-ți spunem :
LA MULTI ANI !

© 2018 | AFC Universitatea Olimpia Cluj | Toate drepturile rezervate.