Liga IDe 9 ori Campioană !

mai 19, 2019
  • E liniște !

Am câștigat  și anul acesta campionatul mai devreme decât sperau adversarele și cum este firesc, orice victorie cu scorul de 7 la 0, aduce liniște.  E un sentiment plăcut pe care îl simțim la fiecare final de sezon din 2010 încoace.  Nu se mai aud vocile interioare care creșteau în intensitate acum câteva zile, iar bucuria finalului de meci vine să întărească acest sentiment .A fost un an dificil, cu un nou start în schimbul de generații, cu jucatoare model care au muncit și au   făcut istorie pentru clubul nostru, dar și cu oponenți  care acum se mulțumesc cu ce a mai rămas …

Singurul trofeu care contează pentru reprezentarea la nivel de cluburi a  fotbalului feminin românesc în Europa,  este din nou la Cluj  !

  • Anul centenarului

<Mi-aș dori acest titlu anul acesta pentru familia “U”  Cluj>  – marturisea Ioana Bortan, antrenorul clujencelor înainte de partida de azi și încă de la încălzirea echipelor, cântecele clubului Universitatea răsunau în boxele stadionului .

Este primul an când jucăm cu  simbolul Universității, atât în suflet, cât și pe tricouri și poate de aceea sentimentul câștigării trofeului este unul special. Nu știm câți sportivi din cadrul clubului vor mai aduce titlul la Cluj, însă noi ne-am făcut datoria …..

În anul centenarului, titlul de Campioană a Romaniei va sta în vitrina clubului Universitatea !

  • Caseta tehnică

Meciul a început cu  o mare surpriză în primul 11 al echipei noastre . Este vorba de revenirea după o pauză de doi ani din activitate a portarului Mirela  Ganea, lucru ce a dus la o siguranță sporită în linia defensivă.  Parcă a stat timpul în loc pentru Mia, fizicul de invidiat și forma sportivă amintind de primii ani petrecuți în Cluj, deși Lucas,  băiețelul ei merge de ceva timp  în picioare și a început deja să se distreze cu fetele la antrenamente ….

Primele minute de tatonare a arătat ceea ce deja știam din partidele precedente, o apărare organizată a oaspetelor, cu încercări de a surprinde echipa noastră pe contraatac prin cele două vărfuri: Lunca și Stoianov, sau mai apoi Ienovan.

Echilibrul a fost rupt destul de devreme când Mihaela Ciolacu a executat rapid o lovitură liberă pasându-i Roxanei Mirea, care a driblat fundașii adverși și a înscris în colțul scurt.

Roxana Mirea oferă  la reluare o nouă fază de geniu și driblează din nou apărarea, la finalizare venind de data aceasta Beatrice Tărășilă.  Scorul de 2-0 la pauză aducea deja siguranța necesară în tabăra noastră, așa că, în repriza a doua, depășind presiunea victoriei, echipa s-a descătușat și am asistat la o execuție în direct…

Cristina Carp și-a confirmat statutul de golgeter al competiției și a înscris un hattrick, iar după ce bara s-a opus șutului Ioanei Bortan, Oana Negrea a reușit să marcheze, confirmând evoluția foarte bună din această partidă.

Finalul a fost însă al Mihaelei Ciolacu, jucătoarea noastră emblematică ce a reușit, în urma unei combinații venite de pe partea stângă a atacului echipei noastre, ceva ce aștepta toată tribuna, golul care confirma evoluția ei plină de determinare de pe toată durata partidei și scorul final, un scor ce oferă o comparație justă între valoarea celor două echipe.

Echipa noastră în partida de azi a avut următoarea componență :

Pop ( Ganea ) Mirela – Negrea Oana, Teodora Meluță, Borodi Raluca ( min 80 Mureșan Daiana), Neacșu Maria ( min 75 Botojel Cristina ) – Mirea Roxana, Ioana Bortan,  Tărășilă Beatrice, Ciolacu Mihaela – Borodi Adina ( min 45 Bălăceanu Ioana ) și Carp Cristina .

Au mai fost pe banca de rezerve : Iosif Adela, Sara Câmpean, Noemi Vincze, Pană Claudia și Babb Selena.

Au marcat: Carp Cristina (3), Roxana Mirea, Oana Negrea, Mihaela Ciolacu și Beatrice Tărășilă .

  • Despre echipa adversă…

Trebuie să apreciem evoluția din acest sezon a fetelor din Timiș deoarece sunt și finalistele Cupei României, iar jucătoare precum Ienovan Bianca sau Larisa Grigore sunt jucătoare tinere cu real potențial. De asemenea, trebuie să spunem că echipa este în mare parte un produs al exodului de la CFR Timișoara, echipă care s-a retras din campionat la începutul acestui sezon.

Nimic mai mult la acest capitol, deoarece rezultatul ne obligă și pe noi la liniste ……

  • Declarații :

Ioana Bortan – prima sportivă, practicantă a fotbalului feminin din Romania care reușește să câștige titlul de campioană, atât în calitate de jucătoare, cât și ca antrenoare:

Sunt mândră și fericită că am mai adus un trofeu în vitrina clubului. Cred că este cel mai muncit titlu din carieră și satisfacția este pe măsură. Sper ca acest trofeu să fie un start pentru cele mici care vin tare din urmă și sper să poată continua aici cu cel puțin aceleași performanțe ca și până acum.

Ca antrenoare, țin să felicit pe toată lumea care a pus umărul la acest succes, de la jucătoare până la staff, la suporteri și doresc să le mulțumesc celor care au avut încredere în mine și în echipă ! „

Mia Ganea  –  în calitate de antrenor cu portarii și azi ca portar, a readus siguranța necesară performanței :

Am o istorie frumoasă alături de U Olimpia Cluj și de aceea am să joc mereu cu plăcere pentru echipa mea de suflet. Deși am câștigat și alte campionate alături de sportive deosebite, de fiecare dată am un sentiment extraordinar. Determinare, plăcere, multă muncă încredere în tine și în echipă  este rețeta necesară pentru  rezultatele  ce vor apărea.

Referitor la partida de azi, s-a demonstrat încă odată că U Olimpia merită să câștige campionatul și că nimic nu este întîmplător ….

Roxana Mirea – la doar 15 ani, câștigă primul titlu din cariera de jucătoare senioară.

Având în vedere că este primul meu trofeu de Campioană Natională la senioare, mă simt mândră că am participat la acest moment istoric. Meritam din plin să câștigăm deoarece suntem o echipă unită și muncitoare, cu ambiție și atitudine. In partida de azi am demonstrat cine este cu adevărat U Olimpia Cluj și, de asemenea, ce putem când ne dorim …..

Chiar dacă am avut o evoluție bună cu gol și pasă de gol, consider că jucătoarea partidei a fost Mihaela Ciolacu, deoarece a alergat enorm și de la ea au pornit majoritatea fazelor, dar trebuie să o remarc și pe  Ioana Bortan, care  prin evoluția ei, a asigurat liniștea la mijlocul terenului.

Mihaela Ciolacu – la al IX-lea titlu consecutiv :

Nu a fost un meci chiar ușor azi, adversarele încercând să joace ce știu ele mai bine, însă au avut ghinion, deoarece ne-am dorit victoria, am fost foarte motivate și am arătat o formă foarte bună. Suntem din nou campioane, fapt care mă bucură foarte tare ! Tot efortul depus a dat roade și sunt mândră de toate fetele, dar în special de cele mici care s-au ridicat la nivelul așteptărilor.

Alin Cioban – Presedintele Executiv al clubului :

După victoria de azi nu mai contează risipa de energie pentru a menține clubul acolo unde ne-am obișnuit suporterii,  munca zilnică pentru a asigura bugetul, sau ironiile unor jucătoare care au învățat abc-ul fotbalului la Cluj și care și-au creat un nume în sport pe spinarea lui Mirel Albon. Mă gândesc cu drag și încredere  la Andreea Voicu și Adina Giurgiu care au fost în tribune alături de noi azi, la mămica Mia Ganea care a spus prezent la apelul Ioanei, la Melinda Nagy și Lavinia Boandă care, deși accidentate, au fost alături de echipă, la caracterul frumos al Teodorei  Meluță și al Ralucăi Borodi, sau la faptul ca Beatrice Tărășilă tace și face de când a dat Bucureștiul pe Cluj…..

Nu-mi amintesc câte goluri a dat Beatrice pentru noi, însă azi am simțit că va intra cu tot cu minge în poartă…..

Aș vrea să mulțumesc fiecăreia dintre fete pentru determinare, Mariei Neacșu că s-a dedicat echipei, sau Oanei Negrea că și-a “donat” plămânii clubului, dar consider că cel mai important este mesajul  transmis azi de întreaga echipă. L-am auzit la final, pe teren, la vestiare și l-au prins deja și Adina Borodi, sau Botojel Cristina :  “U” Olimpia suntem noi, niciodată locul doi !

  • In loc de incheiere

Mai avem din acest sezon trei etape și printre ele mergem să vedem  finala Cupei României. Cu siguranță fetele mai tinere vor primi în partidele viitoare șansa să joace și să prindă minute importante de joc, dar cel mai impotant lucru este să sărbătorim împreună cu suporterii decernarea medaliilor în ultima etapă, acasă la Cluj…

Și dacă tot vorbim de medalii, trebuie să punctăm și noi rezultatele celor două școli clujene  din acest sfârșit de săptămână :

  • LPS Cluj – locul 1 ( șase titluri consecutive) la fotbal feminin în cadrul ONSS, competiție  dedicată liceelor ! Profesor coordonator : Teodor Papuc.
  • Școala Iuliu Hațieganu – locul 1 la fotbal feminin( trei titluri consecutive) in cadrul Olimpiadei Gimnaziilor, cu olimpicele mici în prim plan:   Sonia Bumbar, Daria Muntean, Trifa Patricia, Simona Sigheartău, Andreea Pânzariu, Ema Bârsan, Tania Coroian si  Andreea Hedes.  Profesor coordonator : Nicolae Joldeș.

© 2018 | AFC Universitatea Olimpia Cluj | Toate drepturile rezervate.