Victorie de debut cu 13 goluri pentru Olimpia 2 în fața formației Juniorul Satu Mare

Echipa a doua a clubului Olimpia Cluj-Napoca a început meciurile din Liga 1 de fotbal feminin, duminică, 13 martie, pe teren propriu, în compania jucătoarelor de la Juniorul Satu Mare.

Meci de fotbal feminin din Liga 1 intre Olimpia 2 Cluj-Napoca si Juniorul Satu Mare

Cu un lot mult mai sărac dat fiind faptul că în această perioadă se desfășoară turneul Kuban Spring din Rusia unde în lotul naționalei României U19 se află opt jucătoare de la clubul clujean, echipa antrenată de Marius Feșnic a pornit timid meciul în compania echipei de pe penultimul loc din clasamentul Ligii 1, Juniorul Satu Mare.

Gazdele fost cele care au avut posesia mingii încă de la începutul meciului, însă în primul sfert al meciului nu au reușit să concretizeze nici o pasă în fața porții apărate de Alexandra Ionescu.

Totuși, în minutul 20, Negrea Oana a reușit să marcheze primul gol și să dea tonul jocului și a mingilor în poarta adversarelor după o fază individuală începută la mijlocul terenului. Flaviana Negrea avea să ducă scorul la 2-0 pentru Olimpia 2 după un gol marcat din interiorul careului mic al porții sătmărene. Căpitanul clujencelor din acest meci, Raluca Borodi, avea să ducă scorul la pauză la 3-0 după o greșeală făcută de apărarea echipei gazde.

În a doua parte a meciului clujencele au reușit să se dezlănțuie marcând la „foc automat”, prin Adelina Rusu (trei goluri), India Motioc, Oana Negrea, Daniela Mateș (două goluri), Raluca Borodi și Bianca Borcean (două goluri), ducând scorul la finalul meciului la 13-0.

În următorul meci, jucătoarele antrenate de Marius Feșnic se vor deplasa la Craiova, pe data de 20 martie, unde vor întâlni formația a doua a clubului Real din localitate.

Tot duminica viitoare, pe data de 20 martie, echipa principală a clubului Olimpia Cluj-Napoca va primi vizita formației Independența Baia Mare, într-un meci contând pentru etapa a 12-a a Superligii de fotbal feminin.

Olimpia 2 Cluj-Napoca – Juniorul Satu Mare – Etapa a 12-a, Liga 1 – Baza Sportivă „Ardealul” Cluj-Napoca

Goluri: Negrea Oana (20’, 59’), Negrea Flaviana (22’), Borodi Raluca (45’ 84’), Rusu Adelina (51’, 57’, 90’), Motioc India (52’), Mateș Daniela (62’, 86’), Borcean Bianca Maria (88’, 90’+1)

Echipele de start:
Olimpia 2 Cluj-Napoca: Salamon Szidonia, Mureșan Daiana, Borodi Raluca (c), 6 Nagy Melinda, Borcean Bianca Maria, Rusu Adelina, Negrea Oana, Mateș Daniela, Iosif Adela, Negrea Flaviana, Motioc India.
Rezerve: Dandos Ana, Bularca Denisa, Chis Mina, Jiurjiu Naomi, Jiurjiu Dorothea. Antrenor: Feșnic Marius

Juniorul Satu Mare: Ionescu Alexandra, Rakos Andrea, Vidican Adelina, Tocai Alina, Tătăran Andreea, Bejera Andreea, Ilyes Julia (c), Szucs Ivette, Mare Tania, Bai Barbara, Borodi Ioana.
Rezerve: Grod Patricia, Feier Lilyoana. Antrenor delegat: Ivasuc Liviu

Clasament Liga 1, Seria II
1. CFR 1933 Timișoara 27
2. Olimpia 2 Cluj-Napoca 21
3. Olimpic Star Cluj 17
4. FC Hunedoara 16
5. Real 2 Craiova 15
6. Ladies Targu Mureș 12
7. CS Ineu 8
8. Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 6
9. Juniorul Satu Mare 4
10. SPORTING Lugas 4

© 2018 | AFC Universitatea Olimpia Cluj | Toate drepturile rezervate.