Meci greu pentru Olimpia 2 cu liderul Ligii I

Olimpia 2 UT Cluj-Napoca a disputat duminică, 25 octombrie partida din cadrul Ligii I, etapa 5, împotriva liderului clasamentului seriei II, CFR 1933 Timișoara.

Meciul a avut loc de la ora 11:00 pe terenul sintetic din cadrul Bazei Sportive Ardealul și s-a încheiat cu victoria bănățencelor cu scorul de 3 la 2.

Partida a fost una echilibrată, cu ocazii de ambele părți, clujencele fiind cele care au deschis scorul în mintul 16′ prin Loredana Popa (foto). După doar un minut, a venit și replica celor de CFR Timișoara, care au egalat prin Manuela Voica în minutul 17′.

olimpia 2 - cfr timisoara

Până la pauză, Olimpia 2 a reușit să mai marcheze o dată prin Diana Grecu în minutul 45′, intrând astfel la vestiare în avantaj.

În a doua repriza s-au mai marcat două goluri, însă ambele de către echipa oaspete. Astfel, Loredana Sas a marcat golul de 2-2 în minutul 57′, iar Manuela a stabilit scorul final al partidei, marcând în minutul 71′ pentru CFR Timișoara.

Pentru Olimpia 2 UT Cluj-Napoca au jucat: Dârle – Mateș, Moraru, Desmerean, David – Borodi (Zăhan 58′), Carp, Grecu – Indrei, Popa, Negrea (Dinescu 69′).

Arbitrul, Fesnic Horațiu a acordat 6 cartonașe galbene pe parcusul întregii partide pentru ambele echipe. Astfel, Olimpia 2 a primit patru avertismente, toate pentru atacuri imprudente asupra adversarului (Grecu – 19′, Popa – 58′, Zăhan – 66′ și Indrei – 78′), iar CFR Timișoara două avertismente (Ababei – 20′ și Voica – 44′) pentru proteste și oprirea unui atac promițător.

Prima echipa a Olimpiei nu a disputat partida din această etapă, din cauza acțiunilor Echipei Naționale de senioare, unde sunt convocate 12 jucătoare de la Cluj pentru meciurile cu Ucraina și Albania.

În perioada următoare, Olimpia I va disputa vineri, 30 octombrie, de la ora 15:00, la Baza Sportiva Ardealul Cluj, meciul din cadrul etapei 6 din Superligă, împotriva echipei din Odorheiu Secuiesc, Vasas Femina. Olimpia 2 va încerca să își ia revanșa în deplasare la Târgu Mures, însă de data aceasta clujncele vor juca cu mureșencele de la Ladies în cadrul Cupei României, etapa 2. Partida va avea loc miercuri, 28 octombrie de la ora 15:00, la Adrianu Mare.

Foto: Gábor István-Gábor

© 2018 | AFC Universitatea Olimpia Cluj | Toate drepturile rezervate.