Lecție de fotbal!

Duelurile dintre Olimpia și echipa din Târgu Mureș au fost din totdeauna cu mult peste nivelul campionatului, iar rivalitatea a generat de cele mai multe ori ambiții de ambele părți.

asa-olimpia-foto-gabor-istvan-gabor-1

Ca de fiecare dată însă, și în special atunci când a fost cazul Olimpia, s-a mobilizat și a decis fără drept de apel câștigătoarea.
La fel a fost și în această zi de 9 octombrie, când jucătoarele Clujului au surclasat echipa de pe Mureș la toate capitolele. Cinci goluri în deplasare și o dominare evidentă pe toată durata partidei au făcut ca peste Baza Sportiva Transil să răsune doar vocile galeriei venite de la Cluj. Ce-ți poți dori mai mult…?
O echipă frumoasă din toate punctele de vedere și o galerie în care junioarele clubului s-au integrat rapid, definește tot ceea ce a contat în această partidă.
Dincolo de aceste rânduri, rămâne de subliniat determinarea fiecărei jucătoare, cu Ioana Bortan la cârmă și cu Ștefania Vătafu aducând aminte publicului cine are bagheta de dirijor. Am regăsit-o pe Lunca din vremurile bune, semn excelent pentru Naționala României, dar și pe Roxana Oprea care s-a integrat în echipa Clujului de parcă joacă de o viață aici.
Cuplul de fundași centrali Havristiuc – Meluța, susținut de Corduneanu și Giurgiu, au demonstrat că sunt cele mai bune din țară și sunt deja soluții certe pentru selecționer, iar la capitolul dueluri aeriene putem aprecia că Havristiuc este imbatabilă!
Daca Voicu reușea în ultimul meci din campionat contra mureșencelor, sa distrugă tot ceea ce se numea apărarea marca ASA, de data aceasta s-a aflat în poziția de servant pentru ceilalți atacanți, iar Tărășilă într-o postură nouă ca sistem de joc a transmis un mesaj clar că poate fi o variantă la orice solicitare.
Am lăsat puțin mai la final analiza privind prestația jucătoarelor mai tinere, tocmai pentru ”a da Cezarului ce-i a Cezarului“… Astfel, Ciolacu, Indrei și Popa, jucătoare născute în anii 1998 – 1999, putem afirma că au viitorul asigurat în acest sport. Spunem acest lucru nu numai prin prisma golurilor marcate de Ciolacu și Popa, ci în special prin modul în care simt jocul și participa la joc.
Curtată și dorită insistent de ASA în vara acestui an, Loredana intrată abia în repriza a doua a transmis prin cele trei goluri marcate celor de la Mureș mesajul corect: dacă vrei jucătoare de calitate trebuie să le crești de la junioare într-un mediu propice performanței. Interesul doar pentru banii autorităților locale are și el un sfârșit evident!
Caseta tehnică consemnează în debutul meciului două ocazii mari ale clujencelor prin Lunca care ratează singură cu portarul și apoi nimerește bara, astfel că avem primul gol doar în minutul 13, când Mihaela Ciolacu deschide scorul cu un șut deviat în poartă de bara laterală după un contraatac clasic al Olimpiei. Câteva minute mai târziu, în minutul 26, jucătoarea Ambrus Beata a fost înlocuită pe teren de Balázs Csilla după ce aceasta a fost scoasă de pe teren suferind o accidentare. Csilla a reușit să readucă la egalitate scorul, în minutul 40, după o greșeală în apărarea echipei clujene, șutând din afara careului mare în vinclul porții aparate de Roxana Oprea.
Pauza meciului le-a ridicat moralul jucătoarelor Olimpiei Cluj, astfel că în repriza secundă a plusat pe tabelă doar o singură echipă, și nu doar odată ci de patru ori. Intrată la pauză în locul numărului 88 al echipei noastre, Beatrice Tărășilă, numărul 99, Loredana Popa a reușit să facă un meci aproape perfect, marcând în minutele 60, 85 și 90+2. Toate cele trei goluri au venit pe fondul unui atac avansat și susținut, dar și pe seama greșelilor portarului Drăguș Kinga.
Pe finalul partidei, antrenorul echipei ASA Târgu Mureș a îndemnat jucătoarele să cadă în careul echipei Olimpia Cluj în speranța de a reveni pe tabelă cu ajutorul unor penalty-uri, însă jocul frumos la clujencelor a făcut ca penalty-urile să nu mai vină, scorul final rămânând de 5-1 pentru Olimpia Cluj.

Mirel Albon, antrenorul echipei Olimpia Cluj-Napoca a declarat: „A fost unul dintre puținele meciuri cu Târgu Mureș pentru care nu am avut nicio emoție. Consider că fetele noastre au acumulat o experiență care permite să gestioneze fără probleme astfel de meciuri. Din punctul meu de vedere echipa din Târgu Mureș este într-un oarecare regres, se pune mult accent pe determinare și pe hotărâre și mai puțin pe progresul și pe învățarea jucătoarelor și în condițiile astea era normal să se vadă astfel de diferențe în scor. Cred că scorul putea fi mai mare. Am mai avut câteva ocazii foarte mari, chiar la 0-0 și 1-0, și cred că jocul putea fi rezolvat din prima repriză. Am ratat. Mă bucur că nu există nici o accidentarea gravă. Sincer mi-a fost frică de acest lucru, că vor fi accidentări, atât din cauza modului prin care adversarele își doresc acest lucru, cât și datorită terenului. Mă bucură, dar în același timp mă doare pentru că noi încă nu suntem în vârful de formă. Ne pregătim cât se poate de bine pentru dubla cu Portugalia când vrem să prindem vârful de formă. Practic nu aveam cum să fim în vârf de formă și astăzi și în data de 21 Octombrie. Faptul că astăzi, pe fond de oboseală, fetele au reușit să facă acest meci bun și să pună în practică ceea ce am făcut la antrenament mă bucură. Am înscris după un corner pe care l-am repetat ieri, am înscris după faze pe care le-am lucrat la antrenament, cu verticalizare… De asemenea, foarte îmbucurător pentru mine și foarte promițător pentru viitor este modul în care au întrat în joc Loredana Popa și Dariana Indrei. Chiar dacă anul acesta nu am reușit să trecem de grupele Champions League noi considerăm că suntem pe un drum bun și echipa asta poate să aibă un viitor frumos.”

La rândul său, Alin Cioban, Președintele Executiv al echipei Olimpia, întrebat fiind de jocul echipei Olimpia dar și despre contestația oficialilor de la ASA notată în raportul de arbitraj și care face referire la dreptul de joc al jucătoarei Ștefania Vătafu a declarat: „Sper că după acest rezultat să fie liniște. Să se termine odată cu memorii, cu contestații și cu încercări de a câștiga partide în afara terenului. Singura contestație ar trebui să și-o adreseze conducerii clubului lor. Să-și conteste singuri calitățile, fiecare la nivelul lui de activitate, deoarece rezultatele din ultimii șase ani, precum și banii consumați din bugete enorme îi strigă din urmă!
Despre joc pot să spun că sunt încântat și fericit și abia acum sunt sigur că România se va califica la Euro. Acesta este colectivul pe care mi-l doresc la Olimpia și aceasta este atmosfera pe care am visat-o! Mulțumesc lui Mirel și fetelor pentru dedicație! Din cele cinci goluri, trei le păstrez pentru mine și dau și eu mai departe, tot cu dedicație, ultimele două. Unul lui Marius Feșnic și unul lui Iulian Székely!“

ASA Târgu Mureș – Olimpia Cluj-Napoca 1-5 (1-1)
Etapa a IV-a – Superliga

Au marcat: 11. Balázs Csilla (40′) / 9. Ciolacu Mihaela (13′), 3. Havristiuc Lidia (51′), 99. Popa Loredana (60′, 85′, 90+2′).

Echipele de start:
ASA Târgu Mureș: 12. Drăguș Casina Kinga, 9. Roca Elena Alice (cpt.), 6. Gorea Ana Maria, 2. Olar Corina Simona, 14. Nikoleta Nikolic, 20. Jahn Klaudia (27. Meleancă Lucia 60’), 22. Sandu Anca Marinela (3. Rus Orsolya Emese 82’), 99. Boroș Daniela Alina (4. Naznean Denisa Anamaria 85’), 13. Barabau Kinga (17. Vîrga Camelia 72’), 8. Boroș Paula Mădălina, 10. Ambrus Beata Melania (11. Balázs Csilla 26’). Antrenor: Secheș Carol.

Olimpia Cluj-Napoca: 31. Oprea Roxana, 2. Corduneanu Andreea (7. Indrei Dariana 68’), 3. Havristiuc Lidia, 4. Bortan Ioana (cpt.), 5. Meluța Teodora, 6. Giurgiu Adina, 8. Vătafu Ștefania, 9. Ciolacu Mihaela, 10. Voicu Andreea, 14. Lunca Alexandra, 88. Tărășilă Beatrice (99. Popa Loredana 46’).
Rezerve neutilizate: 1. Boandă Lavinia. Antrenor: Albon Mirel.

Arbitru: Popa Cătălin (Piteşti). Asistenți: Stroe Gabriel Sabin (Piteşti) și Neacşu George Florin (Câmpulung Muscel). Observator: Stefanuti Claudiu (Bistriţa)

© 2018 | AFC Universitatea Olimpia Cluj | Toate drepturile rezervate.