Olimpicele au câștigat fără probleme la București

Astăzi s-a reluat Liga I, iar în prima etapă a returului, Olimpia Cluj s-a deplasat la București în vederea partidei cu Fair-Play București. Olimpicele nu au avut probleme în a-și asigura cele trei puncte, câștigând cu scorul de 6-0. 

fair-play-olimpia-cluj

Olimpia Cluj a dominat încă din start, rezolvând practic partida în primele 20 de minute, prin golurile marcate de Cristina Carp (3′), Priscilla Hagan (9′), Mihaela Ciolacu (17′) și Andreea Voicu (19′). Priscilla Hagan a marcat pentru 5-0 în minutul 65, debutând astfel în tricoul Olimpiei 1 cu o dublă.

Cu toată familia ei în tribune, Roxana Mirea, aflată la primul meci în campionat în tricoul primei echipe și intrată în repriza a doua, a realizat faza meciului driblând toata apărarea adversă, obținând o lovitură de la 11 metri pe care tot ea a transformat-o în minutul 75, stabilind scorul final, 6-0. 

„Din punctul meu de vedere a fost un meci bun. Am rămas concentrate pe tot parcursul jocului și ne-a ieșit tot ce ne-am propus. Fetele venite de la Olimpia 2 se integrează din ce în ce mai bine, iar jocul nostru devine tot mai închegat. Ne pregătim în continuare și tratăm fiecare partidă la fel de serios pentru a atinge obiectivele propuse în acest sezon” a declarat Ioana Bortan.

„Mulțumesc fetelor pentru victoria de azi și pentru devotamentul arătat față de obiectivele clubului. Cine a crezut că Olimpia va slăbi după plecarea unor jucătoare spre alte echipe, are acum dovada unui lot care pe zi ce trece va fi mai puternic. Vreau să o evidențiez în special pe Roxana Mirea, care a făcut azi la București dovada talentului ei. A reușit faza meciului driblând tot ce a avut în față. Suntem pe drumul cel bun și echipa este mai unită ca oricând” a spus la finalul partidei președintele Alin Cioban. 

Olimpia Cluj: 1. Lavinia Boandă – 15. Melinda Nagy (30. Daiana Mureșan), 5. Teodora Meluță, 16. Raluca Borodi, 21. Oana Negrea, 4. Ioana Bortan (cpt.), 11. Mara Bâtea (17. Daniela Mateș), 20. Cristina Carp (8. Roxana Mirea), 9. Mihaela Ciolacu, 10. Andreea Voicu, 18. Priscilla Hagan. Antrenor: Mirel Albon.

Rezerve neutilizate: 12. Szidonia Salamon, 88. Beatrice Tărășilă, 91. Ekaterina Ulasevich

Fair-Play București: 86. Mirela Abălașei – 22. Denisa Sandu, 3. Valentina Petre, 2. Simina Podgoreanu (cpt; 23. Gabriela Udriște), 16. Theodora Arineanu (4. Alexandra Lăzărean), 10. Nina Anca, 7. Luciana Sticiu, 8. Ioana Bîscoveanu, 9. Alexandra Gheorghiu (13. Emanuela Seiciu), 5. Lidia Moacă, 11. Carolina Solonca. Antrenor Bărbăcioru Ion.

Rezerve neutilizate: 1. Ionela Dincă, 19. Raluca Andrei, 24. Anca Lesnic

[event_list id=”2466″ title=”Rezultatele Etapei 10″ team=”0″ league=”8″ season=”11″ venue=”0″ status=”publish” date=”” day=”10″ number=”5″ order=”default” columns=”event,teams,time” show_all_events_link=”0″ align=”none”]

[team_standings id=”2537″ title=”Clasament Etapa 10″ number=”10″ columns=”p,w,d,l,f,a,gd,pts” show_team_logo=”1″ show_full_table_link=”0″ align=”none”]

 

© 2018 | AFC Universitatea Olimpia Cluj | Toate drepturile rezervate.