Într-o lucrare publicată în anul 2000 la Editura Didactică și Pedagogică, București, domnul profesor Niculescu Marian afirma că “ identitatea personalității sportivului de performanță se deosebește de personalitatea în genere, prin tipul specific al mediului sportiv și al probei practicate cu un conținut anume fizic și psihic” .
Diferența între personalitatea sportivilor care practică sporturi individuale și cei care practică sporturi de echipă, este una evidentă.
Unii specialiști recomandă părinților înainte de a încuraja copilul să practice un sport individual sau de echipă, să monitorizeze foarte atent calitățile fizice, dar în primul rând pe cele emoționale.
De asemenea, se consideră că obținerea performanței viitoare este direct proporțională cu dezvoltarea personalității individuale a jucătorilor. Autopercepția și autoaprecierea sunt de asemenea, esențiale în construirea unei personalități puternice în sport, iar “ materie primă “, pentru a construi personalitatea, tot specialiștii spun că este comportamentul.
Nu ne-am fi oprit asupra acestei teme, însă discutăm azi, despre o jucătoare care s-a remarcat prin tehnică, rezistență, tenacitate și binențeles personalitate, atât în teren cât și în afara lui.
Andreea Voicu
Personalitatea Andreei Voicu este atât de evidentă încât atunci când privești doar câteva minute dintr-un meci, este imposibil să nu o remarci.
Alături de Ioana Bortan la mijlocul terenului, poate da oricând semnalul creșterii agresivității sau al schimbării ritmului de joc. La Andreea, pasele previzibile sun rare, iar asumarea duelurilor unu la unu, sunt realizate fără prea multă emoție cognitivă.
Personalitatea ei în teren, face ca în vestiar lucrurile să nu se schimbe deloc, iar ca antrenor este determinant factorul experiență, dar și inteligența de a-ți apropia un asemenea tip de jucătoare. Corectitudinea educatorului în relația antrenor – jucător este determinantă.
Odată câștigată în proiectele tale, Andreea este una dintre cele mai fidele și serioase partenere, iar rezultatele sunt cele scontate.
Unii antrenori caută lideri în vestiar, alții creează lideri, dar sunt și antrenori care doresc ca ei să fie liderii vestiarului, personalitatea jucătoarelor fiind constant aplatizată.
Nu este cazul Andreei, deoarece indiferent de situație, inteligența nativă o ajută să identifice principiile corecte în relația cu interlocutorii.
Andreea, este originară din satul Mârșa din județul Giurgiu, sat situat în Câmpia Română și care este recunoscut prin siturile arheologice descoperite, ce datează din epoca bronzului timpuriu, situri care se mai pot observa și astăzi.
Dacă am discutat despre personalitate și am asociat acest cuvând cu Andreea Voicu, trebuie să mai spunem că o dovadă a caracterului său frumos, îl reprezintă și faptul că acum, la Universitatea Olimpia Cluj, poartă tricoul cu numărul 8, după ce, ani buni, a făcut celebru numărul 10.
Contextul acestui schimb de numere îl reprezintă faptul că pe durata transferului ei la Apollon Limassol, numărul 10 a fost preluat de Roxana Mirea. La întoarcerea la Cluj, a decis să preia numărul 8, iar Roxana să-și contiune cariera cu numărul 10 pe tricou.
Are 10, în schimb, la Naționala României, iar comparațiile celor din tribune cu celebrii ”decari” de la băieți, nu fac decât să o motiveze.
Pentru cititorii noștri fideli, Andreea Voicu ne-a transmis următoarele gânduri :
“ Am început să joc fotbal pe câmp, evident, cu băieții, deoarece nu prea se încumetau alte fete. Mi-a plăcut acest sport de mică și doream să joc oriunde, nu conta că nu aveam teren de sport adecvat.
Am fost, în jurul vârsei de 12 ani, la verișoara mea la București și acolo am aflat că există un club de fotbal feminin, Fair Play București. Nu am mai stat pe gânduri și am decis să-mi croiesc drum în acest sport. Primul antrenor mi-a fost domnul Bărbăcioru Ion.
După aproape 3 ani, mi-am dorit să fac pasul spre performanță și am ales Olimpia Cluj. Transferul s-a realizat după discuții prelungite, dar mă bucur enorm că am făcut acest pas.
Mă identific cu acest club și cu orașul Cluj-Napoca și faptul că după un an petrecut în Cipru am revenit tot acasă, înseamnă că țin foarte mult la tot ceea ce este aici.
Îmi amintesc că vorbeam cu mama la telefon, după un stagiu al echipei reprezentative, eram în aeroport și m-a întrebat ce voi face în perioada următoare. I-am spus că merg acasă… Abia când mama mi-a zis nedumerită că mă asteaptă și ea, am realizat că acasă înseamnă pentru mine și orașul Cluj Napoca.
Familia, de asemenea, este foarte importantă pentru mine, ea m-a sprijinit în tot ceea ce am făcut, indiferent dacă a fost bine sau nu. De aceea, le transmit colegelor mele mai tinere, că indiferent din ce colț al țării ajungeți la Cluj sau oriunde în altă parte, pentru a practica fotbalul feminin, să nu uitați de unde ați plecat ! “
În speranța că am reusit să vă oferim câteva detalii legate de Andreea Voicu, vă invităm în cele ce urmează să ne răspundeți printr-un comentariu la întrebările tradiționale :
- Care este locul ocupat de Andreea Voicu ca număr de trofee câștigate, în topul celor 8 sportive anunțate mai sus ? ( Se punctează titlul de Campioană a României, câștigătoare a Cupei României, precum și titlul de Campioană Națională de Junioare).
- În ce an a câștigat Andreea Voicu titlul oferit la gala AFAN, de cea mai bună jucătoare de fotbal a României ?
Succes tuturor și vă așteptăm și în celelalte prezentări să câștigați tricourile alb-negru produse în premieră de Decathlon România după un design al studenților de la Universitatea de Design Cluj !